Un incendiu a izbucnit duminică dimineața, 4 februarie, la o pensiune din localitatea Călimănești. Mai multe persoane au reușit să iasă din clădire.
Pompierii luptă cu flăcările și caută în interior pentru a afla dacă sunt victime.
UPDATE – 9 persoane s-au autoevacuat
În total, 9 persoane s-au autoevacuat din pensiune la momentul izbucnirii incendiului. Angajatul despre care vorbea proprietarul pensiunii a fost găsit la mansardă, în stare de inconștiență și cu arsuri minore la nivelul membrelor superioare.
În pofida manevrelor de resuscitare, medicii aflați la fața locului au declarat decesul bărbatului.
O altă persoană, tot un angajat la pensiune, care a sărit în ajutor, s-a ales cu arsuri ușoare la membrele superioare.
Potrivit ISU Vâlcea, pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o pensiune în localitatea Călimănești.
Apelul a venit prin SNUAU 112 la ora 06:01.
În misiune au fost trimise cinci autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de transport personal și victime multiple și o ambulanță SMURD, precum și o ambulanță SAJ.
Pompierii au constatat că „incendiul se manifesta la nivelul mansardei, la o cladire cu 2 etaje, cu degajări mari de fum”.
„Pompierii militari intervin în aceste momente pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o pensiune, în localitatea Călimăneşti. Apelul a venit prin SNUAU 112 la ora 06:01.
Au fost alocate de urgenţă forţe din cadrul Detaşamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea şi Staţiei de Pompieri Brezoi, cu 5 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime, o autospecială de transport personal şi victime multiple şi o ambulanţă SMURD, precum şi o ambulanţă SAJ. A fost direcţionat spre locul evenimentului şi SVSU din localitate.
La sosirea echipajelor operative incendiul se manifesta la nivelul mansardei, la o cladire cu 2 etaje, cu degajări mari de fum”, a transmis ISU Vâlcea.
Din spusele proprietarului, care era în stare confuză și foarte agitat, în pensiune erau cazate două familii formate din patru adulți și patru copii. Aceștia au ieșit în curte, dar proprietarul le-a spus pompierilor că este posibil ca în mansardă să mai fie un angajat.
Ambulanța SAJ l-a dus pe proprietar la spital deoarece avea mai multe tăieturi provocate de geamurile sparte.
Pompierii continuă acţiunile de căutare a eventualelor persoane care ar mai putea fi în interiorul pensiunii.
Din păcate, un eveniment similar s-a transformat într-o tragedie. La 26 decembrie, în a doua zi de Crăciun, pensiunea „Ferma Dacilor”, din Gura Vadului, sat Tohani, Prahova, a ars ca o torță. În incendiul devastator au pierit opt oameni.